sâmbătă, 15 noiembrie 2008

Articol: Procesele comuniştilor în perioada interbelică

Procesele comuniştilor în perioada interbelică

În perioada dintre cele două războaie mondiale se consemnează o adevărată avalanşă de procese intentate membrilor sau simpatizanţilor partidului comunist. Autorităţile române au urmărit să zdrobească din faşă orice manifestaţie a comuniştilor din România (indiferent dacă partidul s-a aflat în legalitate sau clandestinitate), legislaţia aferentă acestui lucru (în special celebra lege Mârzescu) fiind aplicată cu promptitudine şi severitate. Printre cei care vor fi judecaţi şi condamnaţi în cadrul acestor procese se vor regăsi numele viitorilor conducători ai României comuniste. Ne vom opri în continuare asupra câtorva procese pe care le-am considerat mai importante.

271 de acuzaţi în procesul din Dealul Spirii
În perioada dintre cele două războaie mondiale, se consemnează o adevărată avalanşă de procese intentate membrilor sau simpatizanţilor Partidului Comunist. Autorităţile române au urmărit să zdrobească din faşă orice manifestaţie a comuniştilor din România (indiferent dacă partidul s-a aflat în legalitate sau clandestinitate), legislaţia aferentă acestui lucru (în special celebra Lege Mârzescu) fiind aplicată cu promptitudine şi severitate. Printre cei care vor fi judecaţi şi condamnaţi în cadrul acestor procese se vor regăsi numele viitorilor conducători ai României comuniste. Ne vom opri în continuare asupra câtorva procese pe care le-am considerat mai importante.
O primă acţiune în forţă împotriva comuniştilor se consemnează în anul 1921, în urma Congresului de Constituire a PCR. Cu această ocazie, sunt arestaţi 51 din cei 77 de delegaţi comunişti, cei care votaseră afilierea fără rezerve la Internaţionala a III-a comunistă. Între cei arestaţi se numără şi cinci deputaţi socialişti (în frunte cu Gheorghe Cristescu) din Parlamentul României. Ministrul de interne, C. Argetoianu, avea să afirme: „Pot să dau plăcuta asigurare că s-a terminat cu comunismul în România”.
Judecarea lor, intrată în istorie sub numele de „procesul din Dealul Spirii”, se va desfăşura în anul 1922, fiind implicate nu mai puţin de 271 de persoane (alături de cei menţionaţi mai sus, pe banca acuzării regăsindu-se socialiştii arestaţi la greva generală din 1920, cei arestaţi în preajma Congresului PCR şi atentatorul de la Senat, Max Goldstein – va fi însă judecat separat).
Printre cei arestaţi se numărau: Gheorghe Cristescu, Alexandru Dobrogeanu Gherea, D. Fabian, Elek Köblos, Boris Ştefanov, C. Popovici, Elena Filipovici, P. Tcacenco, Gh. Niculescu Mizil etc. Apărarea era reprezentată de Dem. Dobrescu, N. D. Cocea, Constantin Paraschivescu-Bălăceanu, G. Clony, Take Polikrat, Osvald Teodoreanu, Vasile Nottara.
Numeroase personalităţi ale vieţii publice şi-au manifestat dezaprobarea faţă de acţiunea guvernului, considerată a fi împotriva oricăror norme democratice. S-au pronunţat în acest sens Nicolae Iorga, Iuliu Maniu, C-tin. Rădulescu-Motru, Nicolae Lupu etc. În urma intensificării acţiunilor de protest, regele va promulga Decretul de amnistie, în urma căruia au fost eliberaţi 213 dintre acuzaţi.
Doi ani mai târziu, au loc noi incidente, de această dată în Basarabia, culminând cu momentul Tatar Bunar, când a fost proclamată Republica Sovietică Moldovenească. În urma intervenţiei autorităţilor, au fost reţinute 489 de persoane (din care doar nouă români). În cadrul procesului ce va urma, apărarea a fost asigurată de avocaţi din Chişinău şi Bucureşti. Dintre aceştia s-a remarcat Paraschivescu-Bălăceanu, care, în urma unor contre cu preşedintele Consiliului, colonelul Maxim, a fost evacuat din sală. 85 dintre acuzaţi au fost condamnaţi, printre aceştia neaflându-se însă nici un român.

Dobrogeanu Gherea face greva foamei
Anul 1925 aduce cu sine un nou proces intentat comuniştilor. Printre acuzaţi îl regăsim pe Al. Dobrogeanu Gherea, acuzat că a pus la cale, la Buşteni, un complot împotriva statului român. Apărătorii lui Gherea erau G. Costa-Foru, Paraschivescu-Bălăceanu, Dem. Dobrescu, P. Ioaniţescu, M. I. Negreanu. Acuzatul a protestat împotriva arestării intrând în greva foamei pentru 24 de zile. Acţiunea lui nu i-a înduplecat pe judecători, care l-au condamnat la 10 ani
reclusiune şi i-au respins cererea de recurs.
Al. Dobrogeanu Gherea va mai face obiectul unui nou proces, în 1929, de această dată fiind acuzat de „încercare de răsturnare a guvernului, cu ajutorul armatelor străine”, şi condamnat la opt ani de închisoare. Printre avocaţii lui îl regăsim şi pe Lucreţiu Pătrăşcanu.
Pentru anul 1928 merită amintite două procese: cel al comuniştilor din Cluj („crimă contra persoanelor şi proprietăţii” şi „afilierea la asociaţii din străinătate care au ca scop răsturnarea ordinei sociale din România”) şi cel al răspânditorilor de „manifeste incendiare” (considerată o încălcare a articolelor 7 şi 8 din Legea Mârzescu). Interesant este faptul că, în al doilea caz, cei implicaţi nu erau etnici români: E. Arnoldi, Josef Berzovski, Sofia Safran, Iosif Finckel. Pentru că au răspândit „Tânărul leninist”, acuzaţii au primit pedepse cu închisoarea variind între două luni şi doi ani şi amenzi de 5.000 de lei.
Comuniştii de origine străină sunt implicaţi şi în procesul muncitorilor de la Galaţi (1927), acuzaţi şi condamnaţi pentru răspândirea de cărţi subversive („Pocitegrama”) şi terorism. Câteva nume sunt concludente: Averbuch, D. Schwartz, A. Gricenko, N. Bevz, I. Kacenko, S. Ratinovici etc.
Nici începutul deceniului patru nu este mai liniştit pentru comunişti. În 1932, Mihail Popescu şi Jana Şerbănescu sunt judecaţi pentru „atentat asupra organelor de ordine, răspândirea de manifeste şi încălcarea Legii Mărzescu, fiind achitaţi în urma pledoariilor avocaţilor Lucreţiu Pătrăşcanu şi Constantin Paraschivescu-Bălăceanu. Dej – 15 ani de închisoare

Dej – 15 ani de închisoare
Un moment important în istoria acestor procese îl reprezintă anii 1933-’34, când sunt judecaţi cei implicaţi în manifestările greviste de la Griviţa. Cei 108 acuzaţi, printre care se găseau şi Gheorghiu-Dej, Chivu Stoica, David Köner, C. Doncea, D. Petrescu, Gheorghe Vasilichi, Paulina Doncea etc, au fost apăraţi de un număr impresionant de avocaţi cu renume, dintre amintim pe I. Sraer, Paraschivescu-Bălăceanu, J. Vşădescu, P. Grozdea, S. Davidescu.
Procesul, început la Bucureşti în 1933 şi terminat la Craiova în 1934, a dus la condamnarea la ani grei de închisoare a celor arestaţi, Gheorghiu Dej, spre exemplu, primind 15 ani de detenţie.
Procesul intentat lui Petre Constantinescu Iaşi a ocupat prima pagină a ziarelor în 1935. Acesta, împreună cu M. Braşoveanu, Diner Etea, Feija Rabinovici, David Fenerstein, Paulina Rosenberg, dr. Derevici, era acuzat de infracţiune la Legea Mârzescu. Cei aflaţi în boxă au beneficiat de o apărare susţinută de Petre Pandrea, Dem. Dobrescu, I. Sraer, Osvald Teodoreanu, I. Gh. Maurer, Paraschivescu Bălăceanu, la care se adaugă reputatul avocat francez, Marcel Villard. Atât în ţară, cât şi peste hotare, a fost declanşată o puternică campanie de susţinere a lui Petre Constantinescu Iaşi. Printre cei care au cerut eliberarea lui, se numără şi cunoscuţii Pierre şi Marie Curie.
Au fost citaţi numeroşi martori, personalităţi de seamă ale vieţii politice şi culturale interbelice din România. Nu s-au prezenta la apel: mareşalul Averescu, Ion Inculeţ, Octavian, Victor Iamandi, dar aveau să răspundă întrebărilor avocaţilor: T. Bratu (rectorul Universităţii din Iaşi), dr. Reiner, prof. Ciobanu de la Academia Română. Verdictul, dat în martie 1936, era: Petre Constantinescu Iaşi este condamnat la doi ani şi jumătate de închisoare, 10 ani interdicţie şi 20.000 de lei amendă. Aceeaşi pedeapsă au primit-o şi M. Braşoveanu, Diner, Etea şi Feja Rabinovici, în timp ce doi dintre cei implicaţi (Paulina Rosenberg şi dr. Derevici) au fost achitaţi.
Tot în 1935, este intentat proces celor 13 studenţi comunişti acuzaţi de activitatea subversivă, prin împrăştierea de manifeste şi broşuri. Studenţii (printre care figura şi viitorul nomenclaturist, Grigore Preoteasa) au fost apăraţi de Paul Iliescu şi Paraschivescu Bălăceanu, iar ca martori la proces au compărut: Mihai Ralea şi C-tin Rădulescu-Motru. Pedepsele au variat între şase luni şi 2,5 ani închisoare: Juju Schneiberg – 2,5 ani, Pepi Renner – şapte luni, Asia Micinic – opt luni, Ofelia Manole – doi ani, Ana Wexler – şase luni, Regina Beer – doi ani, la care se adaugă cinci ani interdicţie şi 500 de lei amendă. Grigore Preoteasa va fi însă achitat.

Dosarul procesului de la Craiova –3 volume şi 3 anexe
Ultimele trei procese pe care le abordăm au loc în anul 1936. Primul, asupra căruia nu vom insista prea mult, este cel al comuniştilor antifascişti de la Cetatea Albă (Maria Sârbu, Petru Onofrenco, Teodor Rudenko, M. Stoicov etc.), condamnaţi în total la 280 ani de închisoare. Cel de-al doilea proces, este cel intentat unui număr de 27 de membri ai Blocului Democrat, majoritatea evrei (Kesser, Grunberg, Gerber, Zac, Saiovici, Bercovici, Lavenson, Krammer, Leibu etc.) acuzaţi că „au lucrat cu mijloace teroriste la răsturnarea ordinii de stat”. Avocaţii – Maurer, Al. Mâţă, Atanase Joja, I Sraer, Al. Grigorovici – au cerut amnistie pentru clienţii lor. Acest lucru s-a obţinut doar pentru doi dintre acuzaţi, restul primind pedepse cu închisoarea cuprinse între şase luni şi 3,5 ani.
Cel mai important a fost însă, de departe, procesul comuniştilor desfăşurat la Craiova. Acuzaţi – nume cunoscute ale mişcării comuniste din România: Ana Pauker, S. Marcovici, Liuba Chişinevschi, Alexandru Drăghici, Alexandru Moghioroş, Jordanoff Caleti – erau acuzaţi că „au intrat în legătură cu asociaţiuni din străinătate, în scopul de a primi instrucţiuni şi subvenţii pentru pregătirea revoluţiei comuniste în România”. Dosarul întocmit acuzaţilor avea trei volume şi trei anexe. Nu mai puţin de 24 de avocaţi din Craiova şi Bucureşti s-au înscris pentru apărarea celor acuzaţi. Amintim pe Ella Negruzzi, Paul Iliescu, I. Gh. Maurer, Lucreţiu Pătrăşcanu, G. Costa-Foru, Nicu Iunian, V. V. Stanciu, Şt. Niţulescu. Aceaştia nu au putut însă să determine eliberarea clienţilor lor sau măcar acordarea unor pedepse mai uşoare. Prin urmare, Ana Pauker a fost condamnată la 10 ani închisoare, 10 ani interdicţie corecţională totală (ea mai fusese condamnată în 1925 la 10 ani închisoare şi în 1928 la 20 ani detenţie, dar nu efectuase pedepsele, fugind din ţară) şi 95.000 lei amendă. Aceeaşi pedeapsă o vor primi: Şmil Marcovici şi Jordanoff Caleff. Moghioroş urma să efectueze 9,2 ani închisoare şi plătească o amendă de 95.000 lei, la care se adaugă 10 ani de interdicţie corecţională totală. Liuba Chişinevschi este condamnată la 9,9 ani închisoare, 85.000 lei amendă şi 10 ani de interdicţie corecţională totală, iar Alexandru Drăghici „se alege” cu 9,3 ani închisoare, 80.000 lei amendă şi 10 ani de interdicţie.
Acestea sunt câteva dintre procesele în care au fost implicaţi comunişti în perioada interbelică. Opoziţia s-a folosit mereu de procese comuniştilor pentru a ataca guvernul, care „încălca drepturile şi libertăţile cetăţeneşti”, dar, în momentul în care ajungea la putere, trecea, la rândul ei, la represalii anticomuniste.
Şi mai este de remarcat un lucru, aceste procese şi pedepsele vor fi folosite mai târziu de către comunişti pentru a-şi face un titlu de glorie din suferinţele pe care le-au îndurat de pe urma „regimului burghez”.

sâmbătă, 1 noiembrie 2008

Articol: Fatidicul an electoral 1946

Fatidicul an electoral 1946

Alegerile trucate din anul 1946 au constituit momentul legitimării puterii comuniste în România. Având asigurat concursul sovieticilor, din punctul de vedere al susţinerii materiale a campaniei electorale, comuniştii au întreprins pe parcursul întregului an o serie de acţiuni menite să le aducă popularitate în rândul electoratului şi să le asigure succesul în alegeri. În această campanie, la loc de frunte s-a aflat denigrarea partidelor istorice în ochii opiniei publice,
încurajarea tensiunilor din cadrul acestora, susţinerea unor dizidenţe, dar şi crearea unui organism politic, în speţă Blocul Partidelor Democratice, în care a intrat P.C.R. şi alte cinci formaţiuni politice, în stare să canalizeze atenţia populaţiei şi să atragă voturi. Prin campania electorală, presărată cu numeroase incidente şi încălcări ale legii chiar de reprezentanţii sau simpatizanţii guvernului Groza n-au putut schimba opinia poporului şi n-au adus victoria comuniştilor în alegeri. În această situaţie s-a pus în aplicare deviza lui Stalin „nu contează cine şi cum votează, ci contează cine numără voturile”, iar B.P.D. a obţinut o victorie confortabilă în alegeri datorită acestor „tehnici speciale” de numărare a voturilor.
Iată, în continuare, un tablou cronologic detaliat al fatidicului an electoral 1946:
8 ianuarie – Consiliul de Miniştri hotărăşte organizarea alegerilor în cel mai scurt timp posibil, după cum ceruseră reprezentanţii marilor puteri, asigurând opinia publică de libertatea şi transparenţa acestora.
22 ianuarie – se conturează obictivele P.N.Ţ. pentru campania electorală, printre acestea numărându-se apărarea libertăţii alegerilor, înscrierea populaţiei pe liste electorale, „propagandă destoinică” pentru câştigarea scrutinului.
29 ianuarie – Plenara C.C. al P.C.R. preconizează prezentarea unită în alegeri a tuturor forţelor democratice reprezentând guvernul Groza din 6 martie 1945.
14 februarie – Comitetul Executiv al Frontului Plugarilor acceptă propunerea P.C.R. de a participa pe liste comune la alegeri.
15 februarie – Ştefan Voitec şi Lothar Rădăceanu, lideri ai P.S.D., se pronunţă la rândul lor pentru participarea pe liste comune cu comuniştii, în dezacord cu Constantin Titel Petrescu, partizan al participării independente a partidului la alegeri.
22 februarie – „alegerile vor avea loc după strângerea recoltei”, anunţă primul ministru Petru Groza. În aceeaşi zi, simpatizanţii comuniştilor devastează sediul P.N.Ţ. din Arad. Denigrarea şi agresiunile contra partidelor istorice se vor produce pe întreaga perioadă premergătoare alegerilor, la nivelul întregii ţări.
10 martie – grupul Rădăceanu-Voitec îşi impune punctul de vedere la Congresul P.S.D., – participarea pe liste comune cu P.C.R. Constantin Titel Petrescu părăseşte partidul punând bazele P.S.D. Independent, care se va apropia de partidele istorice.
13 martie – liderii Frontului Naţional Democrat hotărăsc crearea unei comisii electorale comune pentru partidele care s-au decis să meargă în alegeri pe liste comune cu ei.
22 martie – în faţa acuzaţiilor P.C.R. că desfăşoară o campanie pentru amânarea alegerilor, P.N.Ţ. asigură populaţia că doreşte ca acestea să aibă loc în cel mai scurt timp posibil.
Aprilie – presa controlată de comunişti, „Scânteia”, „Aurora”, România Liberă”, începe acţiunea de compromitere a liderilor partidelor istorice în ochii poporului, aceştia începând să fie catalogaţi ca „reacţionari”, „colaboraţionişti”, „fascişti” etc. Aceste atacuri vor continua pe toată durata
anului electoral, concomitent cu prezentarea în antiteză cu Maniu şi C.I.C. Brătianu a liderilor comunişti.
19 aprilie – într-un articol din „Dreptatea”, Corneliu Coposu cere guvernului să fixeze de urgenţă data alegerilor.
9 mai – F.N.D. definitivează platforma-program ce urmează a fi făcută publică.
17 mai – se consemnează constituirea Blocului Partidelor Democratice, format din P.C.R., P.N.L.- Tătărescu, P.N.Ţ.- Alexandrescu, Frontul Plugarilor, P.S.D., Partidul Naţional Popular (fosta Uniune a Patrioţilor, devenită între timp din organizaţie de masă partid). Se constituie totodată Comisia Centrală Electorală alcătuită din reprezentanţii celor şase partide. Platforma-program scoate în evidenţă realizările guvernului Groza, critică partidele istorice „reacţionare”, promite respectarea tuturor drepturilor şi libertăţilor cetăţeneşti, politică socială favorabilă muncitorilor şi ţăranilor, sprijinirea culturii, redresarea industriei, comerţului şi agriculturii etc. Comuniştii vor profita din plin de împărţirea titlurilor de proprietate în baza reformei agrare din 1945 pentru a-şi face propagandă electorală în rândul ţăranilor.
22 mai – reprezentanţii partidelor din B.P.D.: Gh. Tătărescu (P.N.L.), P. Groza (Frontul Plugarilor), Th. Iordăchescu (P.S.D.), Gheorghiu-Dej (P.C.R.), C. Neculcea (P.N.P.), A. Alexandrescu (P.N.Ţ.) semnează protocolul de constituire a B.P.D. pe baza adeziunii la platforma-program.
27 mai – Federaţia Democrată a Femeilor aderă la platforma-program a B.P.D.
1 iunie – ca răspuns la notele anglo-americane, guvernul afirmă că alegerile vor avea loc în cel mai scurt timp şi într-un mod democratic.
2 iunie – începe oficial, la Iaşi, în prezenţa conducerii comuniste, campania electorală a B.P.D. În aceeaşi zi este prezentat, prin intermediul ziarului „Dreptatea”, manifestul P.N.Ţ. (Maniu) către ţară, cu care acesta se prezintă în alegeri. Ţărăniştii se pronunţă pentru menţinerea monarhiei, definitivarea reformei agrare, statul ţărănesc, refacerea economiei, garantarea drepturilor şi libertăţilor.
5 iunie – Comitetul Executiv al Confederaţiei Generale a Muncii anunţă printr-un comunicat că va sprijini B.P.D. în alegeri.
14 iunie – Adrian Holman, reprezentantul politic britanic la Bucureşti, critică guvernul român acuzându-l că tergiversează promulgarea legii electorale şi fixarea datei scrutinului.
5 iulie – Apărarea Patriotică anunţă că va sprijini platforma-program a B.P.D.
8 iulie – circulara P.N.Ţ. (Maniu) face cunoscut modul de organizare a participării acestui partid la alegerile parlamentare.
13 iulie – este promulgată legea privind organizarea şi desfăşurarea alegerilor pentru Adunarea Deputaţilor. Sunt stabilite condiţiile de votare şi de depunere a candidaturii. Apare şi o nouă categorie fără drept de vot – „nedemnii” (criminalii de război, primarii şi prefecţii guvernului Antonescu, legionarii, voluntarii în războiul antisovietic). Se introduce sistemul unicameral, anulându-se totodată prerogativa regelui de a dizolva parlamentul. Partidele istorice protestează împotriva legii electorale, întrezărind posibila fraudare a alegerilor.
30 iulie – mitingul B.P.D. pe stadionul P.T.T. Bucureşti, la care participă Ana Pauker.
12 august – echipe de bătăuşi comunişti împiedică desfăşurarea Congresului P.N.L. (Brătianu) la
Oradea.
16 august – sunt atribuite semnele electorale: soarele – BP.D., secera şi ciocanul – P.C.R., triunghiul echilateral – P.S.D., o linie – P.N.L. (Tătărescu), cercul – P.N.Ţ. (Alexandrescu), ochiul – P.N.Ţ., linie verticală şi orizontală în unghi de 90° – P.N.L., fântâna – P.S.D.I.
11 septembrie – se constituie biroul electoral al armatei care îi va „îndemna” pe soldaţi să voteze cu B.P.D.
13 septembrie – Constantin Brătianu denunţă, într-un memoriu adresat lui P. Groza, abuzurile din campania electorală: înscrierea pe listele electorale este ilegal făcută, nu sunt respectate termenele de înscriere, se fac liste speciale care să poată fi folosite în mod fraudulos, campania electorală a opoziţiei este subminată de autorităţi, publicaţiile lor sunt cenzurate etc. Alte astfel de proteste vor fi făcute de cele două partide istorice, prin intermediul ziarelor „Dreptatea” şi „Viitorul”, pe toată durata campaniei electorale, fără vreun succes.
18 septembrie – Ion Mihalache, vicepreşedinte P.N.Ţ., este declarat „nedemn”, deoarece participase ca voluntar pe frontul de est. Contestaţia depusă la Judecătoria de Ocol Topoloveni nu a fost soluţionată pozitiv.
20 septembrie – C.I.C. Brătianu depune o contestaţie la Circumscripţia Centrală Electorală cerând anularea listelor întocmite ilegal.
28 septembrie – Iuliu Maniu protestează asupra folosirii autorităţilor publice în campania electorală a guvernului.
29 septembrie – B.P.D. începe promovarea capilor listelor electorale. În Bucureşti primii pe liste sunt Groza, Dej şi Ana Pauker.
Octombrie – se distribuie „Cele 10 porunci ale cetăţeanului român”, manifest difuzat de P.N.Ţ., prin care poporul este îndemnat să denunţe abuzurile, să nu se lase intimidat de guvern şi să voteze P.N.Ţ.-ul.
3 octombrie – sunt repartizate mandatele în cadrul B.P.D., proporţia fiind inegală, deoarece P.C.R., Frontul Plugarilor şi P.N.L. Tătărescu au primit un număr egal de mandate, dar per total mai multe decât celelalte trei formaţiuni din Bloc.
15 octombrie – este publicat Decretul-lege pentru Convocarea Corpului Electoral prin care data alegerilor este fixată pentru 19 noiembrie.
21 octombrie – P.N.L., P.N.Ţ. şi P.S.D.I. ajung la un acord comun de a acţiona pentru a împiedica abuzurile electorale şi fraudarea alegerilor.
Noiembrie – B.P.D.-ul înteţeşte ritmul manifestaţiilor şi întrunirilor electorale în Bucureşti şi în ţară (până la alegeri au loc astfel de întruniri la Lugoj, Arad, Cluj, Hunedoara, Galaţi, Timişoara, Ploieşti, Târgu Mureş, Târgovişte, Sf. Gheorghe, Satu Mare, Bârlad, Severin, Vlaşca, Tutova etc. la care participă liderii marcanţi ai P.C.R.: Dej, Pauker, Luca, Pătrăşcanu, Gh. Apostol, Chişinevschi).
1 noiembrie – este publicată lista candidaţilor P.N.L.: Constantin Brătianu ocupă primul loc la Bucureşti, iar Gheorghe Brătianu aceeaşi poziţie la Ilfov.
12 noiembrie – este publicată lista candidaţilor P.N.Ţ. Iuliu Maniu este în fruntea listei la Bucureşti, Hudiţă la Cluj, Coposu la Sălaj etc.
17 noiembrie – mitingul P.N.Ţ. în faţa T.N.B., la care participă 30.000 de oameni. Forţele de ordine intervin trăgând în manifestanţi.
19 noiembrie – alegerile parlamentare. Se semnalează grave incidente şi ilegalităţi: furturi de urne şi voturi, ocuparea localurilor de vot, atacarea candidaţilor opoziţiei, maltratarea oficialităţilor şi a forţelor de ordine, împiedicarea simpatizanţilor opoziţiei să-şi exercite dreptul la vot, crime etc. Protestele P.N.L. şi P.N.Ţ. din zilele următoare n-au nici un efect.
23 noiembrie – un document de la Foreign Office (Biroul pentru Străini) afirmă că alegerile au fost „un complet fals”.
25 noiembrie – sunt publicate rezultatele oficiale ale alegerilor, B.P.D. obţinând un procentaj de 79,86% din voturi, urmat la mare distanţă de P.N.Ţ., Uniunea Patriotică Maghiară, P.N.L., Partidul Ţărănesc Democrat, P.S.D.I., Partidul Popular Românesc.
25 noiembrie – Roy Melbourne (reprezentantul S.U.A. în România) declara că alegerile au fost o „totală farsă”.
1 decembrie – Regele Mihai deschide Adunarea citind mesajul tronului.