sâmbătă, 15 noiembrie 2008

Articol: Procesele comuniştilor în perioada interbelică

Procesele comuniştilor în perioada interbelică

În perioada dintre cele două războaie mondiale se consemnează o adevărată avalanşă de procese intentate membrilor sau simpatizanţilor partidului comunist. Autorităţile române au urmărit să zdrobească din faşă orice manifestaţie a comuniştilor din România (indiferent dacă partidul s-a aflat în legalitate sau clandestinitate), legislaţia aferentă acestui lucru (în special celebra lege Mârzescu) fiind aplicată cu promptitudine şi severitate. Printre cei care vor fi judecaţi şi condamnaţi în cadrul acestor procese se vor regăsi numele viitorilor conducători ai României comuniste. Ne vom opri în continuare asupra câtorva procese pe care le-am considerat mai importante.

271 de acuzaţi în procesul din Dealul Spirii
În perioada dintre cele două războaie mondiale, se consemnează o adevărată avalanşă de procese intentate membrilor sau simpatizanţilor Partidului Comunist. Autorităţile române au urmărit să zdrobească din faşă orice manifestaţie a comuniştilor din România (indiferent dacă partidul s-a aflat în legalitate sau clandestinitate), legislaţia aferentă acestui lucru (în special celebra Lege Mârzescu) fiind aplicată cu promptitudine şi severitate. Printre cei care vor fi judecaţi şi condamnaţi în cadrul acestor procese se vor regăsi numele viitorilor conducători ai României comuniste. Ne vom opri în continuare asupra câtorva procese pe care le-am considerat mai importante.
O primă acţiune în forţă împotriva comuniştilor se consemnează în anul 1921, în urma Congresului de Constituire a PCR. Cu această ocazie, sunt arestaţi 51 din cei 77 de delegaţi comunişti, cei care votaseră afilierea fără rezerve la Internaţionala a III-a comunistă. Între cei arestaţi se numără şi cinci deputaţi socialişti (în frunte cu Gheorghe Cristescu) din Parlamentul României. Ministrul de interne, C. Argetoianu, avea să afirme: „Pot să dau plăcuta asigurare că s-a terminat cu comunismul în România”.
Judecarea lor, intrată în istorie sub numele de „procesul din Dealul Spirii”, se va desfăşura în anul 1922, fiind implicate nu mai puţin de 271 de persoane (alături de cei menţionaţi mai sus, pe banca acuzării regăsindu-se socialiştii arestaţi la greva generală din 1920, cei arestaţi în preajma Congresului PCR şi atentatorul de la Senat, Max Goldstein – va fi însă judecat separat).
Printre cei arestaţi se numărau: Gheorghe Cristescu, Alexandru Dobrogeanu Gherea, D. Fabian, Elek Köblos, Boris Ştefanov, C. Popovici, Elena Filipovici, P. Tcacenco, Gh. Niculescu Mizil etc. Apărarea era reprezentată de Dem. Dobrescu, N. D. Cocea, Constantin Paraschivescu-Bălăceanu, G. Clony, Take Polikrat, Osvald Teodoreanu, Vasile Nottara.
Numeroase personalităţi ale vieţii publice şi-au manifestat dezaprobarea faţă de acţiunea guvernului, considerată a fi împotriva oricăror norme democratice. S-au pronunţat în acest sens Nicolae Iorga, Iuliu Maniu, C-tin. Rădulescu-Motru, Nicolae Lupu etc. În urma intensificării acţiunilor de protest, regele va promulga Decretul de amnistie, în urma căruia au fost eliberaţi 213 dintre acuzaţi.
Doi ani mai târziu, au loc noi incidente, de această dată în Basarabia, culminând cu momentul Tatar Bunar, când a fost proclamată Republica Sovietică Moldovenească. În urma intervenţiei autorităţilor, au fost reţinute 489 de persoane (din care doar nouă români). În cadrul procesului ce va urma, apărarea a fost asigurată de avocaţi din Chişinău şi Bucureşti. Dintre aceştia s-a remarcat Paraschivescu-Bălăceanu, care, în urma unor contre cu preşedintele Consiliului, colonelul Maxim, a fost evacuat din sală. 85 dintre acuzaţi au fost condamnaţi, printre aceştia neaflându-se însă nici un român.

Dobrogeanu Gherea face greva foamei
Anul 1925 aduce cu sine un nou proces intentat comuniştilor. Printre acuzaţi îl regăsim pe Al. Dobrogeanu Gherea, acuzat că a pus la cale, la Buşteni, un complot împotriva statului român. Apărătorii lui Gherea erau G. Costa-Foru, Paraschivescu-Bălăceanu, Dem. Dobrescu, P. Ioaniţescu, M. I. Negreanu. Acuzatul a protestat împotriva arestării intrând în greva foamei pentru 24 de zile. Acţiunea lui nu i-a înduplecat pe judecători, care l-au condamnat la 10 ani
reclusiune şi i-au respins cererea de recurs.
Al. Dobrogeanu Gherea va mai face obiectul unui nou proces, în 1929, de această dată fiind acuzat de „încercare de răsturnare a guvernului, cu ajutorul armatelor străine”, şi condamnat la opt ani de închisoare. Printre avocaţii lui îl regăsim şi pe Lucreţiu Pătrăşcanu.
Pentru anul 1928 merită amintite două procese: cel al comuniştilor din Cluj („crimă contra persoanelor şi proprietăţii” şi „afilierea la asociaţii din străinătate care au ca scop răsturnarea ordinei sociale din România”) şi cel al răspânditorilor de „manifeste incendiare” (considerată o încălcare a articolelor 7 şi 8 din Legea Mârzescu). Interesant este faptul că, în al doilea caz, cei implicaţi nu erau etnici români: E. Arnoldi, Josef Berzovski, Sofia Safran, Iosif Finckel. Pentru că au răspândit „Tânărul leninist”, acuzaţii au primit pedepse cu închisoarea variind între două luni şi doi ani şi amenzi de 5.000 de lei.
Comuniştii de origine străină sunt implicaţi şi în procesul muncitorilor de la Galaţi (1927), acuzaţi şi condamnaţi pentru răspândirea de cărţi subversive („Pocitegrama”) şi terorism. Câteva nume sunt concludente: Averbuch, D. Schwartz, A. Gricenko, N. Bevz, I. Kacenko, S. Ratinovici etc.
Nici începutul deceniului patru nu este mai liniştit pentru comunişti. În 1932, Mihail Popescu şi Jana Şerbănescu sunt judecaţi pentru „atentat asupra organelor de ordine, răspândirea de manifeste şi încălcarea Legii Mărzescu, fiind achitaţi în urma pledoariilor avocaţilor Lucreţiu Pătrăşcanu şi Constantin Paraschivescu-Bălăceanu. Dej – 15 ani de închisoare

Dej – 15 ani de închisoare
Un moment important în istoria acestor procese îl reprezintă anii 1933-’34, când sunt judecaţi cei implicaţi în manifestările greviste de la Griviţa. Cei 108 acuzaţi, printre care se găseau şi Gheorghiu-Dej, Chivu Stoica, David Köner, C. Doncea, D. Petrescu, Gheorghe Vasilichi, Paulina Doncea etc, au fost apăraţi de un număr impresionant de avocaţi cu renume, dintre amintim pe I. Sraer, Paraschivescu-Bălăceanu, J. Vşădescu, P. Grozdea, S. Davidescu.
Procesul, început la Bucureşti în 1933 şi terminat la Craiova în 1934, a dus la condamnarea la ani grei de închisoare a celor arestaţi, Gheorghiu Dej, spre exemplu, primind 15 ani de detenţie.
Procesul intentat lui Petre Constantinescu Iaşi a ocupat prima pagină a ziarelor în 1935. Acesta, împreună cu M. Braşoveanu, Diner Etea, Feija Rabinovici, David Fenerstein, Paulina Rosenberg, dr. Derevici, era acuzat de infracţiune la Legea Mârzescu. Cei aflaţi în boxă au beneficiat de o apărare susţinută de Petre Pandrea, Dem. Dobrescu, I. Sraer, Osvald Teodoreanu, I. Gh. Maurer, Paraschivescu Bălăceanu, la care se adaugă reputatul avocat francez, Marcel Villard. Atât în ţară, cât şi peste hotare, a fost declanşată o puternică campanie de susţinere a lui Petre Constantinescu Iaşi. Printre cei care au cerut eliberarea lui, se numără şi cunoscuţii Pierre şi Marie Curie.
Au fost citaţi numeroşi martori, personalităţi de seamă ale vieţii politice şi culturale interbelice din România. Nu s-au prezenta la apel: mareşalul Averescu, Ion Inculeţ, Octavian, Victor Iamandi, dar aveau să răspundă întrebărilor avocaţilor: T. Bratu (rectorul Universităţii din Iaşi), dr. Reiner, prof. Ciobanu de la Academia Română. Verdictul, dat în martie 1936, era: Petre Constantinescu Iaşi este condamnat la doi ani şi jumătate de închisoare, 10 ani interdicţie şi 20.000 de lei amendă. Aceeaşi pedeapsă au primit-o şi M. Braşoveanu, Diner, Etea şi Feja Rabinovici, în timp ce doi dintre cei implicaţi (Paulina Rosenberg şi dr. Derevici) au fost achitaţi.
Tot în 1935, este intentat proces celor 13 studenţi comunişti acuzaţi de activitatea subversivă, prin împrăştierea de manifeste şi broşuri. Studenţii (printre care figura şi viitorul nomenclaturist, Grigore Preoteasa) au fost apăraţi de Paul Iliescu şi Paraschivescu Bălăceanu, iar ca martori la proces au compărut: Mihai Ralea şi C-tin Rădulescu-Motru. Pedepsele au variat între şase luni şi 2,5 ani închisoare: Juju Schneiberg – 2,5 ani, Pepi Renner – şapte luni, Asia Micinic – opt luni, Ofelia Manole – doi ani, Ana Wexler – şase luni, Regina Beer – doi ani, la care se adaugă cinci ani interdicţie şi 500 de lei amendă. Grigore Preoteasa va fi însă achitat.

Dosarul procesului de la Craiova –3 volume şi 3 anexe
Ultimele trei procese pe care le abordăm au loc în anul 1936. Primul, asupra căruia nu vom insista prea mult, este cel al comuniştilor antifascişti de la Cetatea Albă (Maria Sârbu, Petru Onofrenco, Teodor Rudenko, M. Stoicov etc.), condamnaţi în total la 280 ani de închisoare. Cel de-al doilea proces, este cel intentat unui număr de 27 de membri ai Blocului Democrat, majoritatea evrei (Kesser, Grunberg, Gerber, Zac, Saiovici, Bercovici, Lavenson, Krammer, Leibu etc.) acuzaţi că „au lucrat cu mijloace teroriste la răsturnarea ordinii de stat”. Avocaţii – Maurer, Al. Mâţă, Atanase Joja, I Sraer, Al. Grigorovici – au cerut amnistie pentru clienţii lor. Acest lucru s-a obţinut doar pentru doi dintre acuzaţi, restul primind pedepse cu închisoarea cuprinse între şase luni şi 3,5 ani.
Cel mai important a fost însă, de departe, procesul comuniştilor desfăşurat la Craiova. Acuzaţi – nume cunoscute ale mişcării comuniste din România: Ana Pauker, S. Marcovici, Liuba Chişinevschi, Alexandru Drăghici, Alexandru Moghioroş, Jordanoff Caleti – erau acuzaţi că „au intrat în legătură cu asociaţiuni din străinătate, în scopul de a primi instrucţiuni şi subvenţii pentru pregătirea revoluţiei comuniste în România”. Dosarul întocmit acuzaţilor avea trei volume şi trei anexe. Nu mai puţin de 24 de avocaţi din Craiova şi Bucureşti s-au înscris pentru apărarea celor acuzaţi. Amintim pe Ella Negruzzi, Paul Iliescu, I. Gh. Maurer, Lucreţiu Pătrăşcanu, G. Costa-Foru, Nicu Iunian, V. V. Stanciu, Şt. Niţulescu. Aceaştia nu au putut însă să determine eliberarea clienţilor lor sau măcar acordarea unor pedepse mai uşoare. Prin urmare, Ana Pauker a fost condamnată la 10 ani închisoare, 10 ani interdicţie corecţională totală (ea mai fusese condamnată în 1925 la 10 ani închisoare şi în 1928 la 20 ani detenţie, dar nu efectuase pedepsele, fugind din ţară) şi 95.000 lei amendă. Aceeaşi pedeapsă o vor primi: Şmil Marcovici şi Jordanoff Caleff. Moghioroş urma să efectueze 9,2 ani închisoare şi plătească o amendă de 95.000 lei, la care se adaugă 10 ani de interdicţie corecţională totală. Liuba Chişinevschi este condamnată la 9,9 ani închisoare, 85.000 lei amendă şi 10 ani de interdicţie corecţională totală, iar Alexandru Drăghici „se alege” cu 9,3 ani închisoare, 80.000 lei amendă şi 10 ani de interdicţie.
Acestea sunt câteva dintre procesele în care au fost implicaţi comunişti în perioada interbelică. Opoziţia s-a folosit mereu de procese comuniştilor pentru a ataca guvernul, care „încălca drepturile şi libertăţile cetăţeneşti”, dar, în momentul în care ajungea la putere, trecea, la rândul ei, la represalii anticomuniste.
Şi mai este de remarcat un lucru, aceste procese şi pedepsele vor fi folosite mai târziu de către comunişti pentru a-şi face un titlu de glorie din suferinţele pe care le-au îndurat de pe urma „regimului burghez”.

sâmbătă, 1 noiembrie 2008

Articol: Fatidicul an electoral 1946

Fatidicul an electoral 1946

Alegerile trucate din anul 1946 au constituit momentul legitimării puterii comuniste în România. Având asigurat concursul sovieticilor, din punctul de vedere al susţinerii materiale a campaniei electorale, comuniştii au întreprins pe parcursul întregului an o serie de acţiuni menite să le aducă popularitate în rândul electoratului şi să le asigure succesul în alegeri. În această campanie, la loc de frunte s-a aflat denigrarea partidelor istorice în ochii opiniei publice,
încurajarea tensiunilor din cadrul acestora, susţinerea unor dizidenţe, dar şi crearea unui organism politic, în speţă Blocul Partidelor Democratice, în care a intrat P.C.R. şi alte cinci formaţiuni politice, în stare să canalizeze atenţia populaţiei şi să atragă voturi. Prin campania electorală, presărată cu numeroase incidente şi încălcări ale legii chiar de reprezentanţii sau simpatizanţii guvernului Groza n-au putut schimba opinia poporului şi n-au adus victoria comuniştilor în alegeri. În această situaţie s-a pus în aplicare deviza lui Stalin „nu contează cine şi cum votează, ci contează cine numără voturile”, iar B.P.D. a obţinut o victorie confortabilă în alegeri datorită acestor „tehnici speciale” de numărare a voturilor.
Iată, în continuare, un tablou cronologic detaliat al fatidicului an electoral 1946:
8 ianuarie – Consiliul de Miniştri hotărăşte organizarea alegerilor în cel mai scurt timp posibil, după cum ceruseră reprezentanţii marilor puteri, asigurând opinia publică de libertatea şi transparenţa acestora.
22 ianuarie – se conturează obictivele P.N.Ţ. pentru campania electorală, printre acestea numărându-se apărarea libertăţii alegerilor, înscrierea populaţiei pe liste electorale, „propagandă destoinică” pentru câştigarea scrutinului.
29 ianuarie – Plenara C.C. al P.C.R. preconizează prezentarea unită în alegeri a tuturor forţelor democratice reprezentând guvernul Groza din 6 martie 1945.
14 februarie – Comitetul Executiv al Frontului Plugarilor acceptă propunerea P.C.R. de a participa pe liste comune la alegeri.
15 februarie – Ştefan Voitec şi Lothar Rădăceanu, lideri ai P.S.D., se pronunţă la rândul lor pentru participarea pe liste comune cu comuniştii, în dezacord cu Constantin Titel Petrescu, partizan al participării independente a partidului la alegeri.
22 februarie – „alegerile vor avea loc după strângerea recoltei”, anunţă primul ministru Petru Groza. În aceeaşi zi, simpatizanţii comuniştilor devastează sediul P.N.Ţ. din Arad. Denigrarea şi agresiunile contra partidelor istorice se vor produce pe întreaga perioadă premergătoare alegerilor, la nivelul întregii ţări.
10 martie – grupul Rădăceanu-Voitec îşi impune punctul de vedere la Congresul P.S.D., – participarea pe liste comune cu P.C.R. Constantin Titel Petrescu părăseşte partidul punând bazele P.S.D. Independent, care se va apropia de partidele istorice.
13 martie – liderii Frontului Naţional Democrat hotărăsc crearea unei comisii electorale comune pentru partidele care s-au decis să meargă în alegeri pe liste comune cu ei.
22 martie – în faţa acuzaţiilor P.C.R. că desfăşoară o campanie pentru amânarea alegerilor, P.N.Ţ. asigură populaţia că doreşte ca acestea să aibă loc în cel mai scurt timp posibil.
Aprilie – presa controlată de comunişti, „Scânteia”, „Aurora”, România Liberă”, începe acţiunea de compromitere a liderilor partidelor istorice în ochii poporului, aceştia începând să fie catalogaţi ca „reacţionari”, „colaboraţionişti”, „fascişti” etc. Aceste atacuri vor continua pe toată durata
anului electoral, concomitent cu prezentarea în antiteză cu Maniu şi C.I.C. Brătianu a liderilor comunişti.
19 aprilie – într-un articol din „Dreptatea”, Corneliu Coposu cere guvernului să fixeze de urgenţă data alegerilor.
9 mai – F.N.D. definitivează platforma-program ce urmează a fi făcută publică.
17 mai – se consemnează constituirea Blocului Partidelor Democratice, format din P.C.R., P.N.L.- Tătărescu, P.N.Ţ.- Alexandrescu, Frontul Plugarilor, P.S.D., Partidul Naţional Popular (fosta Uniune a Patrioţilor, devenită între timp din organizaţie de masă partid). Se constituie totodată Comisia Centrală Electorală alcătuită din reprezentanţii celor şase partide. Platforma-program scoate în evidenţă realizările guvernului Groza, critică partidele istorice „reacţionare”, promite respectarea tuturor drepturilor şi libertăţilor cetăţeneşti, politică socială favorabilă muncitorilor şi ţăranilor, sprijinirea culturii, redresarea industriei, comerţului şi agriculturii etc. Comuniştii vor profita din plin de împărţirea titlurilor de proprietate în baza reformei agrare din 1945 pentru a-şi face propagandă electorală în rândul ţăranilor.
22 mai – reprezentanţii partidelor din B.P.D.: Gh. Tătărescu (P.N.L.), P. Groza (Frontul Plugarilor), Th. Iordăchescu (P.S.D.), Gheorghiu-Dej (P.C.R.), C. Neculcea (P.N.P.), A. Alexandrescu (P.N.Ţ.) semnează protocolul de constituire a B.P.D. pe baza adeziunii la platforma-program.
27 mai – Federaţia Democrată a Femeilor aderă la platforma-program a B.P.D.
1 iunie – ca răspuns la notele anglo-americane, guvernul afirmă că alegerile vor avea loc în cel mai scurt timp şi într-un mod democratic.
2 iunie – începe oficial, la Iaşi, în prezenţa conducerii comuniste, campania electorală a B.P.D. În aceeaşi zi este prezentat, prin intermediul ziarului „Dreptatea”, manifestul P.N.Ţ. (Maniu) către ţară, cu care acesta se prezintă în alegeri. Ţărăniştii se pronunţă pentru menţinerea monarhiei, definitivarea reformei agrare, statul ţărănesc, refacerea economiei, garantarea drepturilor şi libertăţilor.
5 iunie – Comitetul Executiv al Confederaţiei Generale a Muncii anunţă printr-un comunicat că va sprijini B.P.D. în alegeri.
14 iunie – Adrian Holman, reprezentantul politic britanic la Bucureşti, critică guvernul român acuzându-l că tergiversează promulgarea legii electorale şi fixarea datei scrutinului.
5 iulie – Apărarea Patriotică anunţă că va sprijini platforma-program a B.P.D.
8 iulie – circulara P.N.Ţ. (Maniu) face cunoscut modul de organizare a participării acestui partid la alegerile parlamentare.
13 iulie – este promulgată legea privind organizarea şi desfăşurarea alegerilor pentru Adunarea Deputaţilor. Sunt stabilite condiţiile de votare şi de depunere a candidaturii. Apare şi o nouă categorie fără drept de vot – „nedemnii” (criminalii de război, primarii şi prefecţii guvernului Antonescu, legionarii, voluntarii în războiul antisovietic). Se introduce sistemul unicameral, anulându-se totodată prerogativa regelui de a dizolva parlamentul. Partidele istorice protestează împotriva legii electorale, întrezărind posibila fraudare a alegerilor.
30 iulie – mitingul B.P.D. pe stadionul P.T.T. Bucureşti, la care participă Ana Pauker.
12 august – echipe de bătăuşi comunişti împiedică desfăşurarea Congresului P.N.L. (Brătianu) la
Oradea.
16 august – sunt atribuite semnele electorale: soarele – BP.D., secera şi ciocanul – P.C.R., triunghiul echilateral – P.S.D., o linie – P.N.L. (Tătărescu), cercul – P.N.Ţ. (Alexandrescu), ochiul – P.N.Ţ., linie verticală şi orizontală în unghi de 90° – P.N.L., fântâna – P.S.D.I.
11 septembrie – se constituie biroul electoral al armatei care îi va „îndemna” pe soldaţi să voteze cu B.P.D.
13 septembrie – Constantin Brătianu denunţă, într-un memoriu adresat lui P. Groza, abuzurile din campania electorală: înscrierea pe listele electorale este ilegal făcută, nu sunt respectate termenele de înscriere, se fac liste speciale care să poată fi folosite în mod fraudulos, campania electorală a opoziţiei este subminată de autorităţi, publicaţiile lor sunt cenzurate etc. Alte astfel de proteste vor fi făcute de cele două partide istorice, prin intermediul ziarelor „Dreptatea” şi „Viitorul”, pe toată durata campaniei electorale, fără vreun succes.
18 septembrie – Ion Mihalache, vicepreşedinte P.N.Ţ., este declarat „nedemn”, deoarece participase ca voluntar pe frontul de est. Contestaţia depusă la Judecătoria de Ocol Topoloveni nu a fost soluţionată pozitiv.
20 septembrie – C.I.C. Brătianu depune o contestaţie la Circumscripţia Centrală Electorală cerând anularea listelor întocmite ilegal.
28 septembrie – Iuliu Maniu protestează asupra folosirii autorităţilor publice în campania electorală a guvernului.
29 septembrie – B.P.D. începe promovarea capilor listelor electorale. În Bucureşti primii pe liste sunt Groza, Dej şi Ana Pauker.
Octombrie – se distribuie „Cele 10 porunci ale cetăţeanului român”, manifest difuzat de P.N.Ţ., prin care poporul este îndemnat să denunţe abuzurile, să nu se lase intimidat de guvern şi să voteze P.N.Ţ.-ul.
3 octombrie – sunt repartizate mandatele în cadrul B.P.D., proporţia fiind inegală, deoarece P.C.R., Frontul Plugarilor şi P.N.L. Tătărescu au primit un număr egal de mandate, dar per total mai multe decât celelalte trei formaţiuni din Bloc.
15 octombrie – este publicat Decretul-lege pentru Convocarea Corpului Electoral prin care data alegerilor este fixată pentru 19 noiembrie.
21 octombrie – P.N.L., P.N.Ţ. şi P.S.D.I. ajung la un acord comun de a acţiona pentru a împiedica abuzurile electorale şi fraudarea alegerilor.
Noiembrie – B.P.D.-ul înteţeşte ritmul manifestaţiilor şi întrunirilor electorale în Bucureşti şi în ţară (până la alegeri au loc astfel de întruniri la Lugoj, Arad, Cluj, Hunedoara, Galaţi, Timişoara, Ploieşti, Târgu Mureş, Târgovişte, Sf. Gheorghe, Satu Mare, Bârlad, Severin, Vlaşca, Tutova etc. la care participă liderii marcanţi ai P.C.R.: Dej, Pauker, Luca, Pătrăşcanu, Gh. Apostol, Chişinevschi).
1 noiembrie – este publicată lista candidaţilor P.N.L.: Constantin Brătianu ocupă primul loc la Bucureşti, iar Gheorghe Brătianu aceeaşi poziţie la Ilfov.
12 noiembrie – este publicată lista candidaţilor P.N.Ţ. Iuliu Maniu este în fruntea listei la Bucureşti, Hudiţă la Cluj, Coposu la Sălaj etc.
17 noiembrie – mitingul P.N.Ţ. în faţa T.N.B., la care participă 30.000 de oameni. Forţele de ordine intervin trăgând în manifestanţi.
19 noiembrie – alegerile parlamentare. Se semnalează grave incidente şi ilegalităţi: furturi de urne şi voturi, ocuparea localurilor de vot, atacarea candidaţilor opoziţiei, maltratarea oficialităţilor şi a forţelor de ordine, împiedicarea simpatizanţilor opoziţiei să-şi exercite dreptul la vot, crime etc. Protestele P.N.L. şi P.N.Ţ. din zilele următoare n-au nici un efect.
23 noiembrie – un document de la Foreign Office (Biroul pentru Străini) afirmă că alegerile au fost „un complet fals”.
25 noiembrie – sunt publicate rezultatele oficiale ale alegerilor, B.P.D. obţinând un procentaj de 79,86% din voturi, urmat la mare distanţă de P.N.Ţ., Uniunea Patriotică Maghiară, P.N.L., Partidul Ţărănesc Democrat, P.S.D.I., Partidul Popular Românesc.
25 noiembrie – Roy Melbourne (reprezentantul S.U.A. în România) declara că alegerile au fost o „totală farsă”.
1 decembrie – Regele Mihai deschide Adunarea citind mesajul tronului.

duminică, 26 octombrie 2008

Antonescu

Ion Antonescu
Antonescu gustă din mâncarea soldaţilor 1941
Antonescu în Basarabia 1941
Antonescu în mijlocul ofiţerilor 1941
Antonescu în Italia
Antonescu şi regele Mihai pe front

sâmbătă, 25 octombrie 2008

(mini)Articol: Gogea Mitu



Gogea Mitu
În anul 1935, făceau senzaţie pe ringul de box, doi adevăraţi uriaşi: italianul Primo Carnera şi … olteanul Gogea Mitu. Primul măsura 2,05 metri şi cântărea 120 kilograme; românul, la 2,20 metri înălţime, cântărea 140 kilograme. Mitu fusese descoperit la Târgul Moşilor de pugilistul profesionist Lancia, care l-a luat sub „aripa” sa, sperând să facă din el un mare boxer, nu doar la propriu ci şi la figurat. Gogea Mitu a fost supus unui antrenament riguros, având şi un regim alimentar potrivit: 8 ardei umpluţi, 800 grame şniţel, o pâine şi un compot la fiecare masă. Lancia i-a angajat şi un cizmar care să-i facă încălţări pe măsura picioarelor – purta măsura 56. Astfel pregătit, Mitu a boxat în ţară cu diverşi campioni, pe care i-a învins fără probleme şi a participat la o serie de meciuri demonstrative în Franţa şi Italia. Din păcate, n-a apucat să intre în ring la vreo competiţie oficială internaţională, întrucât a încetat din viaţă prematur, în 1937, la vârsta de 22 de ani.

(mini)Articol: Tot Ştefan era cel mai mare!

Tot Ştefan era cel mai mare!
În revista „Săptămâna muncii intelectuale şi artistice”, apărută la începutul anului 1924, Camil Petrescu a lansat o anchetă, prin care se cerea cititorilor să indice: care au fost cele mai mari figuri ale neamului românesc în trecut şi care sunt cele mai de seamă personalităţi ale culturii şi ştiinţei din România anului 1924. La prima întrebare, podiumul clasamentului, arăta astfel: 1. Ştefan cel Mare 2. Alexandru Ioan Cuza 3. Tudor Vladimirescu. La cea de-a două întrebare, au fost nominalizaţi: Nicolae Titulescu şi Nicolae Iorga (cei mai mari oratori), Camil Petrescu şi Mihail Sorbul (dramaturgi), Nicolae Tonitza şi Octav Băncilă (pictori), Tudor Arghezi şi Ion Minulescu (poeţi), Mihail Sadoveanu şi Brătescu – Voineşti (prozatori), Gheorghe Marinescu şi Victor Babeş (ştiinţă).

(mini)Articol: Concursul de tarafuri

Concursul de tarafuri
În primăvara anului 1935 a fost organizat la Arenele romane din Bucureşti, primul concurs naţional de tarafuri, la care au participat între altele, formaţiile conduse de: Victor Predescu, Petrică Moţoi, Jean Sibiceanu, Ion Matache şi Grigoraş Dinicu, ultimul câştigând şi premiul întâi al concursului. Melodiile care au încântat urechile juriului au fost: „Doina Oltului”, „Steluţa”, „Hora lui Dobrică” şi „Ciocârlia”, cu care marele virtuoz Grigoraş Dinicu va cucerii admiraţia unanimă la expoziţiile internaţionale de la Paris şi New York, din anii 1937, respectiv 1939.

Două celebrităţi interbelice

Două celebrităţi interbelice

Petrache Lupu. Ciobanul din comuna Maglavit a devenit celebru după ce l-a "văzut" pe Dumnezeu (14 iulie 1935). Ziarele vremii au speculat intens momentul, iar Maglavitul a devenit un loc de pelerinaj pentru români din toată ţara, care veneau să-l vadă, să-l asculte şi să fie binecuvântaţi de Petrache. Chiar şi regele Carol al II-lea a venit să se întâlnească cu "sfântul" de la Maglavit.
Smaranda Brăescu. A fost prima femeie pilot din România, prima femeie paraşutist cu brevet din România, campioană europeană la paraşutism (1931) şi campioană mondială (în 1932, cu recordul de peste 7.000m. stabilit la Sacramento, SUA).

Societatea interbelică (II)

Cross-ul de primăvară (Bucureşti, 1936)
Poliţist de circulaţie (1936)
Strada Lazăr
Măturător (1934)
Penitenciarul Văcăreşti
Hanul cu Tei (1935)
Hala cu vechituri (1929)
Deschiderea Târgului Moşilor (1931)
Calea Victoriei
Ediţie specială! (1936)
Vânzătoare de ziare (1935)
Aniversare: ziarul "Universul" împlineşte 50 de ani (1933)

(mini)Articol: Josephine Baker la Bucureşti

Josephine Baker la Bucureşti

“Sirena tropicelor”, cum era supranumită celebra dansatoare exotică, a avut în programul său şi o escală la Bucureşti. Constantin Tănase, a văzut-o în mai 1928 la Londra, şi a adus-o în România, în schimbul unui onorariu exorbitant, pentru a susţine o serie de spectacole în stagiunea de vară a teatrului “Cărăbuş”. Pentru a preîntâmpina capriciile vremii, şi pierderile financiare, Tănase a închiriat şi sala “Eforie”, unde trebuiau să se ţină spectacolele dacă ar fi plouat. Spectacolul pus în scenă s-a numit “Negru pe alb”, şi a înregistrat un succes deplin, tânăra de culoare, ce abia împlinise 22 de ani, cucerind simpatia şi admiraţia publicului.

Societatea interbelică (I)

Prostituate pe Calea Griviţei (1935)
Miss România 1930, citind
Vânzătoare de flori pe Calea Victoriei (1931)
Primii ghiocei (1935)
Şcoala de menaj (1935)

(mini)Articol: Camil Petrescu şi fotbalul

Camil Petrescu şi fotbalul
Puţină lume ştie că marele scriitor Camil Petrescu era un împătimit al sportului cu balonul rotund. Atât de împătimit încât chiar a realizat o publicaţie care se intitula „Foot - ball”, al cărei prim număr a apărut pe 14 octombrie 1937. Scriitorul nu era la prima experienţă în gazetăria sportivă, el semnând de-a lungul anilor numeroase cronici sportive în Gazeta de seară. Pentru articolele din Foot - ball, Camil Petrescu folosea pseudonimele N. Grămătic şi Ion Răscoală. Din păcate, ziarul nu a rezistat prea mult pe piaţă, el încetându-şi apariţia după publicarea numărului 7 (27 noiembrie 1937).

Interbelic - familia regală: Mihai I

Regele Mihai, între Regina Maria şi Regina Elena, la Alba-Iulia (1929)
Regele Mihai, la mare (1929)
Regele Mihai cu familia, la mare (1929)
Regele Mihai (1929)
Regele Mihai şi Regina Elena, în drum spre Patriarhie (1930)
Regele Mihai (1927 - 1930, 1940 - 1947)

Interbelic - familia regală: Carol al II-lea

Regele Carol al II-lea (1930 - 1940)
Carol al II-lea, regina Elena, principele Nicolae (1930)
Carol al II-lea la Sinaia, la nunta surorii sale, Ileana (1931)
Carol al II-lea în ţinută de cercetaş (1934)
Carol al II-lea şi principele Mihai, în vizită la primăria Londrei (1938)
Carol al II-lea

Articol: Caracterizarea principelui Ferdinand

Caracterizarea lui Ferdinand făcută de V. Păun, profesorul de limba română


Bălai, năltuţ şi subţirel la trup, cu ochii albaştri închişi, foarte blânzi, cu nasul arcat, semnul cel mai caracteristic al liniei suabe de Hohenzollern, cu expresia gurii şi a feţei aşa de fină şi de curată, că ai crede-o de fată mare, amestec armonic al sângelui latin dăruit de soarele Franciei şi al Portugaliei – din partea a două străbune şi a mamei – cu tipul plăviţ, gânditor şi vesel tot-de-odată al Germanilor de la sud, - Alteţa Sa Regală este icoana vie a flăcăului desăvârşit la chip şi la făptură. Ar prinde, poate, mirarea pe cineva, dacă i-ai spune că acest tânăr de douăzeci şi patru de ani are încă sfiiciuni de femeie, se roşeşte încă la obraz ca o fecioară, de abia scoasă în lume; lucrul este însă pe de întregul adevărat şi, mai mult decât atâta, el se înţelege fireşte. După cum un pământ binecuvântat, bogat în sucuri sănătoase şi lucrat cu îngrijire, când e vremea lui să-l frămânţi şi semeni, nu poate să nu rodească cu spor, tot astfel şi copilul cu apucături bune, cu aplecări norocite din fire, crescut pe mâini de bărbaţi luminaţi şi oneşti, cari nu se uită la cât de înaltă este treapta pe care l-au născut părinţii, nu caută să-l înveţe numai cum va avea, într-o zi să se poarte ca principe ci, mai înainte de toate se trudesc să-l facă om deplin de minte şi de treabă în urmările lui, nu poate înşela speranţele puse într-însul. Şi pe asemenea mână a avut norocul să crească principele Ferdinand. Nu încurajat de dascăli aduşi acasă, ca doctorii la patul unui slăbănog, ci trimis la gimnaziul public, ca şi împăratul actual al Germaniei, ca şi Regele nostru, nu în trăsură ci, fie cât de rea vremea, pe jos, îmbrăcat simplu, iarna fără mânuşi şi vara fără umbrelă de soare, supus acasă, la disciplina militară; sculat la şase dimineaţa şi băgat într-o baie rece, la aceiaşi temperatură în tot timpul; hrănit, negreşit mai bine ca un spartan, dar foarte frugal; dus la biserică în toate duminicile – căci religiunea , în familia suveranului nostru şi-a avut altarul pururea alături cu al patriotismului; ţinut departe de tot felul de petreceri, cari i-ar fi umplut numai mintea de vedenii deşarte şi inima de doruri sterpe; obicinuit a nu dispune decât de o sumă foarte neînsemnată de bani, cheltuiţi cu rost numai pe lucruri trebuincioase şi justificaţi anume, până la cel din urmă pfening; priveghiat apoi, de ochii neînduraţi a doi pedagogi, unul civil şi celălalt militar, departe, departe de sânul familiei, pe care nu-i era dat s-o vadă la Sigmaringen decât de trei ori pe an: la Crăciun, la Paşti şi în vacanţele cele mari de vară; deprins, în sfârşit, a auzi repetându-i-se des cuvintele de aur ale moşului Alteţei Sale Regale, principelui Carol Anton: „Nu-i destul că v-aţi născut principi, ci trebue să munciţi, ca să dovediţi că meritaţi titlul vostru”.
Aşa a fost întocmită creşterea Principelui Ferdinand şi dusă până la capăt, fără abatere, nici şovăire, nici îngăduieli: programmasig, cum se zice prin partea locului, sau, după planul unui om care ştie de la început, şi de unde pleacă şi unde vrea să ajungă, cum înţeleg eu educaţiunea, fie privată, fie public şi cum aş dori să o văd în ţara noastră. Iar bărbatul căruia i s-a încredinţat această sarcină, pe atât de negrăit de grea pe cât de negrăit d gingaşe, bărbatul care a avut ani îndelungi charme d'âme pe lângă cei trei principi de Hohenzollern – Wilhelm, Ferdinand şi Carol, şi care a făcut dintrânşii trei grădini de tineri, este maiorul I. De Schilgen, adjutant al A.S. Pr. Leopold, un soldat foarte instruit şi călit de vitejie în focul celor trei războaie mari din urmă ale Prusiei.
Principele Ferdinand şi-a petrecut copilăria la Düsseldorf, oraşul cel mai frumos de pe Rin, cuib de artişti renumiţi, focar de cultură elegantă. Acolo, departe de părinţi, precum zisei, şi-a terminat învăţăturile secundare clasice şi a trecut cu laudă examenul Abiturient, corespunzător cu bacalaureatul, aşa de greu în Germania. Apoi făcându-se ofiţer, de-a dreptul, în virtutea prerogativelor principilor de sânge în Prusia, s-a dus, totuşi la Cassel, unde a urmat cursurile militare în şcoala de războiu (Krigsschule) de acolo, ca să-şi merite patenta. În urmă, a intrat în serviciul activ , ca sublocotenent, în regimentul I de gardă imperială de la Potsdam, lângă Berlin, iar, dupe doi ani de practică ostăşească, la cazarmă şi pe câmp, a luat din nou drumul şcoalei, ascultând la Universităţile din Tübingen şi Leipzig cursuri de economia politică, ştiinţe financiare, istorie, dreptul ginţilor şi dreptul roman, ţinute de profesori celebri.
Principele Ferdinand, înarmat cu atâtea cunoştinţe, pregătit în aceste aşezăminte de cultură clasică şi reală, care sunt fala continentului vechi, înzestrat pe lângă aceasta cu puteri intelectuale şi morale din belşug, nu putea ieşi o fireşte o valoare negativă, un cap fără conştiinţă nici voinţă; un grăunte rotund şi arătos pe dinafară, dar sec înăuntru, pe care ce-a dintâi boare de vânt l-ar zbura peste câmpii. Cu toate acestea, ba tocmai de aceea, A.S. regală se fereşte de a străluci cu lumina de putregai fosforescent a acelui spirit ieftin, adunat de prin dicţionarele de anecdote. Minte cumpănită, vorbă măsurată, precisă; spirit clar, înţelegând lucrurile dintr-o dată şi întrebuinţând limba numai atunci când ar avea de spus ceva bine gândit. În intimitate, voios, glumeţ în socoteala slăbiciunilor omeneşti, nici odată sarcastic, nici odată personal; compătimitor şi darnic: săracii din Potsdam şi Tübingen, cele două oraşe în care principele a trăit liber de tutela pedagogică, nu-l vor uita în binecuvântările lor. Afabil cu toată lumea, prieten de temei. L-am văzut din întâmplare, în mijlocul camarazilor săi de arme, dezmierdat ca un frate. Numai într-un singur punct Alteţa Sa Regală este neînduplecat, când e vorba să-şi facă datoria. Sub nici un cuvânt de scuză nu şi-ar lăsa-o pe ziua de mâine; d-apoi aceasta este virtutea tradiţională clasică, dacă mă pot exprima aşa, a tuturor Hohenzollernilor şi n-are nevoie de dovezi. În privinţa educaţiunii politice a A.S. Regale, poate că nici nu ar fi locul aici de zis ceva, poate că ar fi mai nimerit a sfătui pe cititori a citi istoria Prusiei, dintre anii 1858 şi 1862 şi vor scoate singuri încheierea. Ministeriul Carol Anton, cunoscut sub numele Era Nouă, a fost, pentru câţiva ani, ventilul de răsuflare al Prusiei, pentru câţiva ani, după năbuşitoarea cârmuire feudală a lui Manteuffel. De aceea, să nu se teamă nimeni. Principele Ferdinand, chiar de ar fi vrut-o, nu ar fi avut d la cine învăţa să se închine la stele de mult apuse în noaptea de veci a trecutului. Şi iarăşi, nimeni să nu-şi facă iluziuni zadarnice: A. Sa Regală nu va fi al nimănui în parte, ci al României numai, pe care o iubeşte cu toată căldura unui suflet mare, căci ea este patria gloriosului Său Unchi şi tronul ei va fi cea mai scumpă moştenire a Sa.
Principele Ferdinand a sosit astăzi la noi, cu gândul nestrămutat de a-şi jertfi viaţa întru fericirea ţării noastre. De acum înainte este Principele nostru prea iubit. Fie bine venit. Fie ca acest vlăstar al unei tulpine aşa de generoase să se prindă şi altoiască pe trunchiul străvechii viţe româneşti cu atâta putere şi dragoste, încât veacurile viitoare să nu mai ştie deosebi, dacă un Hohenzollern a făcut mărirea României, sau dacă România a înălţat steaua unui Hohenzollern de la Dunărea cea mică, aşa de sus, că a schimbat-o într-un soare nou al gintei latine de la Dunărea cea mare!
Moştenirea tronului României – cu un portret al A.S.R. Principelui Ferdinand al României, moştenitor presumptif al Coroanei, Tipografi – Editori F. Gobl Fiii.

Interbelic - familia regala: Maria, Ferdinand

Regele Ferdinand I
Regina Maria
Încoronarea Regelui Ferdinand şi a Reginei Maria, ca suverani ai României Mari (Alba - Iulia, 1922)
Regina Maria şi principesa Ileana aterizează la Constanţa, după un zbor cu hidroavionul (1929)
Regina Maria cumpărând flori (1934)
Regina Maria şi Mareşalul Pilsudsky